Alex Ciocan – Aventură cu tiroliene, capre moarte, stânci, perle și dormit la cort!
Ce faci prima dată când ajungi într-o țară necunoscută? Unii vizitează, alții mănâncă ceva exotic. Alex Ciocan? S-a aruncat în gol! Bine, nu chiar în gol, ci pe cea mai lungă tiroliană din lume. Apoi a aflat cum se fac perlele și s-a trezit la ora 4 dimineața, gata să înceapă o aventură de anduranță printre stânci și praf.
Ziua 1: 171 km/h pe tiroliană și un prânz la înălțime – O zi normală în Emirate (sau nu)
Când ai de gând să traversezi munții cu un rucsac cât jumătate din greutatea ta, ce faci în ziua dinainte? Răspuns corect: te arunci pe cea mai rapidă tiroliană din lume!
Așa a început ziua: luați din scutece și transportați direct pe Jebel Jais, vârful celebru unde se va decide o etapă din Turul UAE la ciclism. Doar că azi, în loc de Pogacar și atacuri pe cățărare, traseul a fost puțin diferit: 6 tiroliene totalizând 5 km și viteze de până la 75 km/h. O încălzire bună, dar adevărata distracție abia urma să înceapă.
Când 75 km/h par un mers lejer prin parc
Jais Flight – cea mai lungă și rapidă tiroliană din lume. Oficial, se ating viteze între 120 și 160 km/h, dar, surpriză! Alex Ciocan a rupt cronometrele cu 171 km/h. Atât de rapid încât personalul locului a ridicat din sprâncene. O nouă dovadă că aerodinamica e cheia, nu doar în pluton, ci și în aer.
După această porție de adrenalină, a urmat un prânz la „1484 by Puro”, cel mai înalt restaurant din Emirate. O experiență pe măsură: după ce cobori cu 170 km/h, un desert pare o binemeritată pauză.
Perle, oameni și un contrast pe care nu-l vezi la TV
Cu o zi înainte, povestea a fost alta: vizită la Suwaidi Pearls, o fermă de perle fondată în memoria unuia dintre cei mai mari scufundători de perle din istoria Emiratelor. O incursiune într-o lume unde luxul nu înseamnă doar zgârie-nori și mașini scumpe, ci și tradiții vechi de sute de ani.
Dar adevărata aventură începe abia mâine. 14 km de urcare, un rucsac burdușit cu tot ce trebuie pentru trei zile, montat cort, împărțit mâncare cu vecinii și, sperăm, zero întâlniri cu fauna locală (camile, șopârle sau alte creaturi necunoscute).
În caz că semnalul va fi la fel de stabil ca nisipul sub picioare, transmit anticipat cele mai calde salutări. Până una-alta, rămâne cum am stabilit: Calistrat Hogaș de UAE semnează și pleacă spre cortul său.
Ziua 2: Capre moarte, bagaje grele și o traversare ilegală a graniței – Highlander începe oficial!
Dacă ziua anterioară a fost despre viteză și adrenalină, astăzi a fost despre realitatea dură a Highlander UAE. Adică trezire la 3 dimineața, despărțire de ultimul loc confortabil la ora 4 și startul oficial la ora 6 din Bear Grills Explorer Camp.
Echipamentul primit? Un număr, o banană, un sandwich cu parizer, patru ace de siguranță și două pungi. Clar, cu asta poți cuceri orice munte. Și dacă te întrebi cum e să cari un rucsac de 15 kg pe un traseu cu 1300 m diferență de nivel, ei bine, răspunsul e simplu: dacă ai prieteni buni, cară ei mai mult. Mulțumiri speciale către Andrei Colotelo, care a avut grijă ca Alex să nu urce cu un dulap în spate.
Capre căzute din cer și lecții de organizare
Pe drum, câteva observații importante:
✅ Aproape niciun gunoi – o raritate în zone turistice
✅ Capre moarte la tot pasul – în mod deloc surprinzător, munții nu vin cu balustrade de siguranță
✅ Participanți care și-au făcut bagajele ca pentru mutat într-un apartament mobil
✅ Organizare excelentă – apă la jumătatea traseului, ghizi pe teren și un control bine pus la punct
Când ți-e greu, mai cară și bagajul altuia
Startul l-a prins pe Alex alături de un prieten olandez, care după 3 km a ridicat mâna și a abandonat. Asta după ce Alex îi dusese o perioadă bagajele. Ce să-i faci, și gripa circulă global.
Dar partea cu adevărat interesantă? Misiunea de reparație a bocancului unei doamne. Un singur om avea bandă adezivă la el – fostul ciclist Alex Ciocan. Să fie clar: cicliștii sunt prevăzători.
Și pentru că 14 km nu erau de ajuns, aventura a continuat cu 7 km dus-întors până pe Jebel Jais. Nu doar că au urcat cea mai înaltă stâncă din UAE, dar și-au exersat ilegalitățile: 3 traversări frauduloase ale graniței cu Omanul! Nu s-a lăsat cu vreo urmărire spectaculoasă, dar grănicerii au fost cu ochii pe ei.
Recunoașterea unui ciclist adevărat
Momentul zilei? Un britanic musculos, îl identifică instant pe Alex ca fost ciclist de performanță. Cum? „După fizic și după șosete!”
Noapte la cort și verdictul dimineții
Prognoza? 0 grade și vânt serios. Condițiile perfecte pentru cineva obișnuit cu ploaie, noroi și efort susținut. Doar că Alex Ciocan preferă hotelurile noaptea.
Mâine dimineață vom afla verdictul: dacă urmează o poveste monosilabică, înseamnă că frigul a fost nemilos. Dacă avem detalii și glume, atunci melatonina și-a făcut treaba!
PS: Dacă ajungeți în UAE, mergeți și în Dubai, dar nu ratați și zona de munte. Clar merită!
Ziua 3: O noapte de coșmar, o cafea salvatoare
Dacă vântul și frigul ar fi avut un plan secret de tortură, l-au pus în aplicare perfect în această noapte. Nu a fost vorba de „condiții extreme”, ci de un cocktail nefericit de oboseală, zgomot infernal, frig și rafale de 45 km/h care au transformat tabăra într-un test de răbdare.
Organizatorii au încercat să aducă un strop de atmosferă cu un foc de tabără și doi cântăreți echipați cu o boxă portabilă. Doar că vântul nu s-a lăsat impresionat de serenade. Dacă stăteai în bătaia vântului, simțeai doar lumina focului. Dacă te mutai mai aproape, riscai să iei foc. Alegere grea.
Cort sau capsulă de nisip?
La ora 20:00, Alex a abandonat ideea de socializare și s-a refugiat în cort. La ora 22:00 încă încerca să adoarmă. Vântul transforma fiecare centimetru de pânză într-un steag de luptă medievală, iar nisipul fin se infiltra peste tot. Dimineața, stratul fin de praf de pe față ar fi putut fi considerat tratament cosmetic.
După 4-5 ore de somn fragmentat, trezirea la 6:30 a fost inevitabilă. Ritualul de dimineață? Spălat pe dinți la bidonul de ciclism și o strategie nouă privind apa. Dacă ieri ajunsese la destinație cu prea multă apă în rucsac, azi a plecat doar cu 1 litru și 0.5 de isotonic. Nu încercați asta acasă (sau pe munte). Fiecare trebuie să-și cunoască limita, iar Alex pare că funcționează aproape ca un dromader cu experiență.
Decizii inspirate: drumul lung sau cafea?
Plecarea oficială era la ora 7:00, dar Alex, ușor leneș și calculat, a ieșit din tabără la 8:00. Traseul teoretic avea 20 km, dar ceasul Polar i-a aratat la final doar 18km. Si nici urma de ploaia anuntata.
După primii 5-6 km, traseul s-a apropiat extrem de mult de drumul spre Jebel Jais și faimoasa tiroliană. Și atunci, decizia zilei: pauză de cafea.
1 km dus, 30 de minute pierdute (sau câștigate?) și 25 de dirhami (6,5€) mai târziu, cel mai bun flat white din viață. Un gest aparent banal, dar unul care a schimbat totul. Cu moralul ridicat și cofeina pompând energie în vene, Alex și prietenul polonez au zburat pe traseu. Nu, nu era un concurs, dar au depășit multă lume. Doar vreo 5 participanți au ajuns înaintea lor, dar sigur nu se opriseră pentru cafea.
Cina aventurierilor și ultimul test
Ajunși în tabără, Alex a scos la iveală ultimele rezerve. Conserve de ton, pâine feliată, sandwich-uri cu pastă de roșii si ierburi, toate de la Nutrivita. Iar vedeta serii: o pungă vidată cu paste și carne de vită. Adaugi apă fierbinte și voilà – festinul oricărui explorator.
Ziua 4: Final de aventură – Highlander până la capăt!
Gata, sunt Highlander! Frate de cruce cu Christopher Lambert!
Ultima noapte a fost, surprinzător, cea mai bună de până acum. Fără vânt care să transforme cortul într-un zmeu de competiție, fără nisip fin infiltrat în sacul de dormit și fără frig tăios. Ceasul Polar mi-a dat un scor al calitatii somnului modest, de 64%, dar nu mă plâng. Recuperarea se va face acasă, păzit de pisicile mele.
Dimineața, ceasul a sunat târziu – la ora 7. Oricum eram treaz, pentru că în fiecare tabără există specia „cooker de dimineață” – acei oameni care abia așteaptă să se trezească și să-și prepare micul dejun folosind cele mai zgomotoase unelte inventate vreodată.
Ultima zi: un munte, câteva capre și mult praf
Traseul final? Doar 7 km și un singur munte de trecut. Sună simplu, dar după trei zile de aventură, picioarele nu mai sunt de acord. Coborâri pline de praf și nisip, talpile obosite și soarele care te lipește de pământ de la ora 9 dimineața. În mod ironic, ultimii kilometri au trecut mai greu decât ne așteptam.
După 2 ore și 30 de minute, am ajuns la final. Fără podium, fără artificii. Doar ghizii noștri de zi cu zi, care ne așteptau cu o ștampilă, un clopoțel și un aparat foto. Diploma, sticker-ul și insigna erau trofeele noastre.
În loc de festivitate grandioasă, la final au fost corturi cu mâncare, băutură și tricouri Highlander. Totul disponibil … contra cost. Nu e o plângere, doar o observație – noi, organizatorii de evenimente din România, am ridicat așteptările foarte sus. Am ajuns să credem că fiecare eveniment trebuie să fie o experiență de 5 stele. Dar, de fapt, ar trebui făcute doar pentru socializare, pentru explorare, pentru a fi trăite simplu și autentic.
Ce este, de fapt, Highlander?
Nu este cel mai extrem eveniment din lume – și nici nu încearcă să fie. Este un test de anduranță, o provocare care combină condiția fizică, tăria de caracter și știința echipamentului. Dacă vrei să cari 10 litri de apă, un cort cu două camere și 7 sandwichuri mari, vei avea o mare surpriză – nu vei ajunge prea departe.
Însă Highlander are două componente esențiale:
1️⃣ Îți arată că Emiratele nu înseamnă doar Dubai și plaje. Există și munți, trasee spectaculoase și experiențe pe care nu le găsești în Europa. Nu trebuie comparat cu nimic. Nu e mai frumos sau mai urât, e doar diferit. Și dacă îți place hiking-ul, trebuie să-l încerci măcar o dată în viață.
2️⃣ Îți demonstrează că în pustietate suntem toți egali. Când depinzi de câteva guri de apă și puțină mâncare, când în cel mai bun caz ai rezerve să te speli doar pe dinți, dispar toate diferențele. Nimănui nu-i pasă de unde vii sau ce statut ai. Ajuți dacă poți, ești ajutat dacă ai nevoie. Soarele te arde la fel ca pe ceilalți, ploaia te udă la fel.
5. Concluzie
Highlander nu este un concurs, ci o experiență. O lecție despre natura dură a Emiratelor și despre oameni. Oamenii care vin din peste 40 de țări, dar care devin egali când împart un cort și o gură de apă. A fost greu? Da. Merită? Absolut!
